Proiect OTPDL 2011-2015 / Razvan Mustea-Serban
Tinerii - Forta Dreptei

Descarca in format .pdf

- Organizatia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OTPDL) are ca principala menire, conform Statutului PDL, "dezbaterea si analizarea problemelor specifice tineretului, in vederea elaborarii de programe si a strategiei in domeniu, precum si pentru punerea lor in practica impreuna cu structurile organizatorice ale PDL". Dupa cum se poate observa, scopul este nobil si provocator, numai ca, oricat de bine intentionati ar fi liderii organizatiei de tineret, trebuie sa admitem ca influenta lor programatica si decizionala din ultimii ani nu a fost la inaltimea adevaratului sau potential.

- Scandalurile mediatice in care au fost implicati lideri ai OTPDL au afectat intr-o mare masura imaginea organizatiei atat in interiorul partidului, cat si in afara acestuia, provocand o demotivare la nivelul membrilor organizatiei.

- Lipsa unui leadership clar definit, precum si scaderea in sondaje a partidului, ca urmare a guvernarii pe timp de criza, au dus la o stare de "amortire" a organizatiei, materializata printr-o lipsa de activitate si reactie pe scena politica.

- Initierea demersului de redinamizare a PDL, in vederea alegerilor locale din 2012, reprezinta un moment oportun pentru "schimbarea la fata" atat de necesara OTPDL.

- Fuziunea cu Organizatia de Studenti, precum si infiintarea Departamentului de Elevi si a Ligii Tinerilor Alesi Locali ai PDL creeaza premisele unei structuri politice noi, mult mai vizibila, mai puternica si mai bine organizata.

OTPDL trebuie sa devina organizatia reprezentativa pentru tinerii cu orientari de dreapta din Romania, cea care prin implicare civica si actiune politica sustine promovarea si solutionarea problemelor acestei categorii.

  • OTPDL trebuie sa fie prima optiune a tinerilor de dreapta care vor sa se implice in viata politica, la fel cum trebuie sa fie organizatia care raspunde nevoilor lor de exprimare, dezvoltare si afirmare.
  • OTPDL trebuie sa fie principalul partener de dialog al reprezentantilor PDL in Executiv si Legislativ in ceea ce priveste identificarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta tinerii din Romania.
  • OTPDL trebuie sa fie o platforma de formare si promovare pentru tinerii politicieni.

Intr-un stat de drept, partidele politice reprezinta un garant al consolidarii democratiei. Cristalizarea atasamentului ideologic si a bazei populare de sustinere sunt deziderate importante ale oricarui partid politic responsabil, iar acestea se pot realiza prin dezvoltarea, promovarea si diseminarea unui sistem de valori, principii si obiective care sa isi gaseasca sustinere in randul populatiei.

Trebuie sa recunostem ca marea majoritate a politicienilor din Romania au inca un profil ideologic incert si preocupari doctrinare minime. Intr-o societate in care se vorbeste prea putin despre idei, in care scena politica este o permanenta sursa de scandaluri si mesaje divizive, implicarea civica a tinerilor, neimpovarati de trecut, constituie o necesitate pentru dezvoltarea unei democratii autentice. De aceea, OTPDL isi propune sa ajute tinerii sa devina elemente proactive in constructia politica din Romania prin educarea si formarea acestora in spiritul unor valori sanatoase si prin dublarea ideologiei cu actiuni concrete si cu decizii democratice.

Ca si organizatie de tineret a unui partid de dreapta, care si-a demonstrat identitatea nu numai prin declaratii, ci mai ales prin masurile sustinute in timpul unei guvernari pe timp de severa criza economica, valorile fundamentale dupa care ne orientam activitatea sunt libertatea, egalitatea, dreptatea si solidaritatea. In centrul atentiei noastre se afla omul, cu demnitatea sa inconfundabila, cu unicitatea sa, cu drepturile si obligatiile sale. Pentru noi, el este punctul de pornire al justitiei sociale, al libertatii democratice si al activitatii economice durabile. Prin promovarea schimburilor si relatiilor dintre oameni, care isi asuma responsabilitati in societate, dezvoltam retele active atat in sfera politica, cat si in societate. Aceste valori imbunatatesc perspectivele de configurare a unei dezvoltari juste a societatii romanesti.

LIBERTATEA inseamna, in viziunea noastra, autonomie si responsabilitate, nu independenta iresponsabila. Potrivit acestei abordari, fiecare individ este un agent liber, care poarta raspunderea faptelor sale in raport cu lumea inconjuratoare. Aceasta implica, pe de o parte, garantarea dreptului de a-si folosi si dezvolta inzestrarile, talentele si abilitatile la potentialul deplin, iar pe de alta parte, obligatia de a le folosi in serviciul comunitatii, in conditiile in care nu lezeaza interesele sau demnitatea celorlalti. Sursa legitimitatii autoritatilor statului se regaseste in necesitatea asigurarii unor conditii optime pentru dezvoltarea fiecarui individ, in conditiile protejarii interesului general si a bunurilor comune. Libertatea de exprimare, libertatea de gandire, libertatea de a alege si de a fi ales, libertatea deciziilor devin, astfel, componente esentiale ale culturii organizationale din interiorul OTPDL.

EGALITATEA dintre fiintele umane este generata de demnitatea cu care acestea, in egala masura, au fost inzestrate. In relatiile cu membrii societatii, libertatea fiecarei persoane este limitata de respectul pentru libertatea celorlalti. Orice persoana, indiferent de varsta, rasa, sex, origine etnica, nationalitate, religie, convingere, statut social sau stare a sanatatii, are dreptul la dezvoltare personala in functie de propriile sale inzestrari, talente si abilitati. OTPDL incurajeaza toleranta si deschiderea catre toti membrii societatii si promoveaza egalitatea de sanse si respectul pentru valorile individuale ale fiecaruia.

DREPTATEA reprezinta garantarea conditiilor pentru fiecare membru al comunitatii de a-si exercita libertatile. Una dintre dimensiunile dreptatii este respectul fata de lege, care evolueaza in baza respectului fata de drepturile fundamentale ale omului. Prin tot ceea ce face, organizatia noastra isi ghideaza activitatea spre respectarea legilor in vigoare si a drepturilor fundamentale definite de conventiile internationale, precum si a dreptului la identitate, dreptul la libera informare, dreptul de a trai intr-un mediu neviciat si nepoluat, dreptul la intimitate. Dreptatea nu trebuie confundata cu dictatura majoritatii, de aceea OTPDL incurajeaza pluralismul opiniilor si respecta minoritatile.

SOLIDARITATEA este o componenta esentiala in stabilirea si adancirea relatiilor umane in cadrul unei comunitati. Aceasta inseamna, in primul rand, actiune concreta, ajutor efectiv, stabilirea unor drepturi si obligatii in relatia dintre indivizi. Pentru OTPDL, solidaritatea inseamna, mai presus de orice, protejarea tuturor celor mai putin inzestrati din societatea in care traim si din lumea intreaga. Sa nu uitam ca OTPDL a fost prima organizatie de partid din Romania care a constituit si a alimentat fondul "Solidaritatea", prin intermediul caruia au fost ajutate familii aflate in nevoie in urma inundatiilor devastatoare din cursul anului 2010.

Dreapta autentica implica un anumit ideal umanist care nu se concentreaza doar pe nevoile primare ale omului, ci si pe cele cu un continut profund spiritual. O societate care se respecta din punctul acesta de vedere este una care stie sa isi dezvolte valorile si sa marginalizeze pseudo-cultura. O societate de dreapta este una care selecteaza, dar si una care respecta, una care nu doar creeaza bani, ci care promoveaza valori, intelegand ca bunastarea materiala are efect doar in conditiile in care nu este lezata demnitatea umana.

Dupa zeci de ani de comunism si doua decade de democratie gresit inteleasa, am ajuns sa traim intr-o societate in care conceptul de "valoare" se concentreaza doar pe considerente politico-economice, fara a avea implicatii in ceea ce priveste dezvoltarea spiritualitatii umane. In consecinta, componenta civica s-a stins, iar demnitatea umana s-a estompat.

Ca si tineri de dreapta, ghidati de valorile populare, stim ca nu se poate construi nimic durabil fara a avea la baza principii morale sanatoase. Ceea ce ne propunem este sa insuflam tinerilor aceste valori esentiale si sa ii facem sa inteleaga ca moralitatea ar trebui sa se regasesca deasupra legilor si normelor de conduita acceptate in societate, intrucat legislatia este in mare parte procedurala si ne arata cum sa actionam, dar nu ne spune intotdeauna ce trebuie sa facem. Cu alte cuvinte, legea se refera la mijloacele la care putem recurge, nu insa si la scopurile, deciziile si optiunile noastre. Moralitatea este acea datorie autoimpusa de fiecare constiinta libera care ii cere omului sa vrea - prin tot ceea ce gandeste si face - sa fie om la nivelul maxim al posibilitatilor sale.

1. Repozitionarea organizatiei de tineret in cadrul PDL

Unde suntem?

Conditia esentiala pentru functionarea eficienta a organizatiei noastre este o relatie de buna colaborare, corecta si transparenta cu organizatia centrala a PDL. OTPDL ofera resursa umana tanara, implicata, pregatita, si, mai ales, dornica sa invete si sa se formeze. Noi, tinerii, suntem cei care oferim suport in activitatea curenta a partidului si in campaniile electorale, precum si interfata cu o categorie electorala foarte importanta: tinerii.

Includerea recenta a studentilor in structura OTPDL consolideaza organizatia noastra si ne ofera noi oportunitati de relationare cu mediul studentesc. Aceasta fuziune face posibila abordarea problemelor studentilor pe termen lung, prin corelarea preocuparilor si problemelor studentilor cu politicile de tineret. Oportunitatile oferite de apartenenta la aceasta organizatie nu sunt insa suficient intretinute si comunicate. Odata ce aceste oportuitati vor actiona asupra motivatiei membrilor sai, ei vor fi si mai activi, mai implicati in activitatile organizatiei si mai interesati de deciziile ce se iau la nivelul acesteia. Resursa umana va fi una pe deplin calitativa si va putea fi accesata cu incredere de Partidul Democrat Liberal.

Cum actionam:

  • Definirea unui mecanism corect si transparent de evaluare, dezvoltare si promovare a resurselor umane, care sa stea la baza reprezentarii tinerilor din OTPDL pe listele de propuneri pentru numirea in functiile publice ale administratiei centrale si locale.
    E nevoie ca noi sa aratam ca suntem o echipa in care dorinta de a ne forma in cadrul acestei organizatii naste competenta. Valorificarea acesteia trebuie facuta atat la nivel local, cat si national, prin prezenta tinerilor competenti pe listele de propuneri spre numirea in functii publice ale administratiei centrale si locale.
  • Initierea unui mecanism de consultare a organizatiilor judetene de tineret de catre parlamentari si ceilalti alesi in functii publice, care sa contribuie la elaborarea unor politici de tineret.
    Participarea membrilor la astfel de consultari va conta in selectarea acestora pentru listele de propuneri atat la alegerile ce vor avea loc, cat si pentru numirea in anumite functii.
  • Stabilirea unei comunicari bidirectionale intre OTPDL si structurile de conducere ale PDL la nivel national si local.
    OTPDL va transmite un raport trimestrial de activitate care sa fie prezentat de catre Presedintele organizatiei in cadrul BPN. La randul sau, Presedintele OTPDL va informa saptamanal membrii OTPDL asupra discutiilor din cadrul organismelor de conducere ale PDL.
    Aceleasi principii de functionare se vor aplica si la nivel judetean, intre BPJ OTPDL si BPJ PDL.

2. Imbunatatirea procesului de comunicare

Unde suntem?

Comunicarea este unul dintre cele mai importante elementele manageriale. Comunicarea organizationala este un factor ce influenteaza si de care depind, intr-o masura semnificativa, toate celelalte puncte de reforma ale organizatiei. Mai mult decat atat, fiind vorba de o organizatie de tineret, este de la sine inteles ca introducerea comunicarii prin intermediul unor mijloace up to date, cum sunt noile media, este o conditie absolut necesara a redinamizarii si mentinerii la un nivel ridicat a actului de comunicare organizationala in cadrul OTPDL.

Situatia actuala, in ceea ce priveste comunicarea organizationala, scoate in evidenta cateva elemente vulnerabile atat la nivelul comunicarii interne, cat si la nivelul comunicarii cu exteriorul.

  • Comunicarea interna se realizeaza in cea mai mare parte segmentat, pe de o parte la nivelul central, pe de alta parte la nivel local, in cadrul organizatiilor locale.
    Cum actionam:
    • Cresterea frecventei intalnirilor dintre conducerea centrala si organizatiile locale.
    • Cresterea contributiei acestor intalniri la imbunatatirea managementului organizational, prin accentuarea rolului acestor intalniri ca modalitate de identificare a problemelor si solutiilor celor mai adecvate pentru eficientizarea activitatii OTPDL.
    • Identificarea in prealabil de catre liderii organizatiilor, si nu numai, a unor linii tematice a intalnirilor.
    • Stabilirea unui mecanism de diseminare a concluziilor intalnirilor.
  • Comunicarea cu exteriorul include atat o componenta de comunicare la nivel politic cu organizatia centrala a Partidului Democrat Liberal, dar si cu structuri omoloage la nivel international, cat si o componenta de comunicare publica, catre cei carora li se adreseaza politicile OTPDL si catre mass-media.
    • Comunicarea inspre / dinspre Partidul Democrat Liberal se face, mai degraba, prin intermedierea acesteia de catre reprezentantii conducerii OTPDL. Acest mecanism este unul eficient pana in punctul in care apar deficientele de comunicare catre restul structurilor organizatiei. In absenta intretinerii unui astfel de proces se produce un efect de recul, in sensul in care cei neimplicati vor deveni si mai distanti, neavand posibilitatea de a se exprima, iar cele doua segmente de local si central vor fi si mai separate.
      Cum actionam:
      • Comunicarea ex-ante in contextul organizarii intalnirilor de lucru.
        Aceasta presupune trasarea atributiei de colectare si transmitere catre organizatiile judetene a tuturor temelor de discutie, inainte de organizarea lor, a concluziilor pe baza acestora si a deciziilor luate.
      • Dezvoltarea comunicarii on line
        Comunicarea online permite atat comunicarea in timp real, cat si posibilitatea gasirii informatiei in acelasi loc si a urmaririi acestora. Dezvoltarea comunicarii online se realizeaza prin crearea unui portal care sa cuprinda toate organizatiile judetene si locale, precum si un forum de discutii, cu scopul de a oferi un mijloc de dezbatere in jurul politicilor de tineret propuse.
    • Comunicarea cu organizatiile de tineret partenere la nivel international se realizeaza, in prezent, mai ales la nivelul conducerii OTPDL si prin participarile la diferite evenimente.
      Cum actionam:
      • Organizarea Departamentului de Relatii Internationale al OTPDL care va avea responsabilitati in comunicare dinspre si catre organizatiile partenere la nivel international.
      • Alcatuirea unui calendar al evenimentelor acestor organizatii, actualizarea lui permanenta si transmiterea lui catre organizatiile judetene de tineret.
      • Difuzarea unui newsletter lunar al OTPDL catre organizatiile partenere la nivel international.
  • Comunicarea cu mass-media
    Cum actionam:
    • Comunicarea cu mass-media pe diferite teme in concordanta cu obiectivele si preocuparile OTPDL.
    • Promovarea transparentei sistemului de decizii, prin invitarea jurnalistilor la intalnirile in cadrul carora se iau decizii.
    • Incurajarea si mediatizarea parteneriatelor cu organizatii care au obiective comune cu OTPDL.
    • Comunicarea in timp real, adica deprinderea obiceiului de a comunica totul (decizii, actiuni, etc.) si imediat, pe diverse cai: interviuri , comunicate de presa si conferinte de presa realizate cu o anumita periodicitate.

3. Imbunatatirea mecanismului de luare a deciziilor

Unde suntem?

In structura OTPDL exista nivele de organizare, in corespondenta cu structura PDL, la nivel local, judetean si national. Intre aceste nivele exista relatii de subordonare, fiecare nivel avand autonomie in cadrul competentelor sale regulamentare.

Este cunoscut faptul ca autonomia locala contribuie la eficienta organizatiei si in luarea deciziilor. Cu toate acestea, trebuie sa avem in vedere si obiectivele generale, directiile mari de actiune si activitati care implica unitate la nivel national si care trebuie stabilite de comun acord, implicand toti membrii OTPDL. In momentul de fata, mecanismul este unul greoi, care nu caracterizeaza dinamica grupului nostru, un mecanism care nu da dovada de eficienta pe care ne-o dorim si inspre care trebuie sa tindem.

Se spune ca cea mai buna decizie este cea luata la timp. De aceea, trebuie sa crestem capacitatea organizatiei de a lua decizii prompte, dar in acelasi timp argumentate rational si legitime din punct de vedere politic. Trebuie sa evitam circumstantele in care deciziile sunt luate doar de un grup restrans pentru ca aceste decizii, pe langa faptul ca elimina posibilitatea celorlalti de a se exprima, prezinta si un grad ridicat de risc, prin arbitrarul lor.

Cum actionam?

  • Este nevoie de echitate, implicare si echilibru in luarea deciziilor. Pentru aceasta, este necesar sa stabilim proceduri operationale care sa stea la baza procesului decizional si care sa stipuleze clar cum se actioneaza intr-o anumita situatie data. Avem nevoie de proceduri specifice pe domenii specifice, avem nevoie de includerea de modele de bune practici specifice formatiunilor politice europene similare.
  • O decizie trebuie sa isi urmeze cursul fara a fi sarite etape care sa ridice probleme asupra corectitudinii, oportunitatii sau viabilitatii sale. De aceea, stadii precum modalitatea in care se aduce o problema in discutie la nivelul intregii organizatii, tipul si caracterul dezbaterilor asupra acesteia, votarea, aprobarea ori adoptarea unei decizii sunt toate la fel de importante in procesul decizional. Pentru aceasta, va trebui sa existe o buna repartizare a atributiilor si responsabilitatii in randul membrilor OTPDL, in cadrul Comisiilor, precum si a intalnirilor si reuniunilor din cadrul organizatiei. Dar mai ales, va trebui ca toate aceste masuri sa fie adoptate in baza unui angajament total al membrilor si a respectarii misiunii OTPDL.
  • Organizarea presupune management si control asupra activitatilor si proiectelor desfasurate si are in vedere organizarea procesuala si organizarea structurala. Vorbind de organizarea procesuala a OTPDL avem in vedere stabilirea principalelor categorii de activitati, a proceselor necesare realizarii obiectivelor organizatiei. Rezultatul unei astfel de organizari il va reprezenta existenta unor functiuni, activitati, atributii si sarcini precise. Cat despre organizarea la nivel de structura, vom putea sa grupam activitatile, atributiile sau sarcinile existente in baza unor criterii pentru a lucra eficient si pragmatic.
  • Grupuri de lucru productive care sa ne furnizeze argumentele necesare, ca o conditie sine qua non pentru cresterea eficientei. Aceste grupuri de lucru, pe langa faptul ca exista, trebuie sa si lucreze eficient, dupa un program bine stabilit. Ele vor genera idei si proiecte care vor fi trimise catre organizatia centrala a PDL, catre institutiile statului, catre grupurile parlamentare PDL. Cu cat reusim sa promovam mai multe idei dezvoltate in cadrul organizatiei noastre, cu atat vom deveni mai vizibili si mai apreciati, atat in interiorul, cat si in afara partidului. Perceptiile diferitelor segmente de public si ale actorilor care fac parte din segmentul vizat sunt influentate si modelate prin intermediul calitatii si tipului de imagine publica a OTPDL. Constructia imaginii publice nu este doar rezultatul strategiilor de relatii publice, ci si rezultatul modului in care OTPDL comunica cu media, prin modul in care intelege sa isi desfasoare activitatea.

4. Redefinirea culturii organizationale

Unde suntem?

Formarea unei culturi organizationale solide trebuie sa aiba in vedere standarde colective de gandire, atitudini comune, valori, convingeri, precum si norme si obiceiuri care exista in cadrul organizatiei. O cultura organizationala puternica este aceea in care avem de-a face cu un aliniament puternic la valorile si principiile organizatiei. OTPDL isi asuma o misiune si valori, dar nu este suficient sa fie afirmate, ci trebuie insusite si acceptate de proprii membri. Este nevoie de o cultura puternica pentru a putea vorbi de o organizatie puternica.

Pentru imbogatirea culturii organizationale este nevoie de interactiuni sporite intre membri, dar mai ales de aducerea in comun a valorilor si principiilor celor care compun OTPDL. Aceste valori exista la nivel aspirational in mintea celor care sunt parte din aceasta organizatie, dar trebuie si afirmate ori de cate ori este nevoie. Ele trebuie sa existe in forma scrisa si promovate ca atare.

Implicarea tinerilor democrat-liberali atat in proiecte ale organizatiei, in campanii electorale parlamentare sau locale, cat si in alegerile din cadrul PDL, trebuie sa fie cel putin la fel de intensa ca si pana acum. Mesajul pe care OTPDL il promoveaza este acela ca tinerii sunt beneficiarii a tot ceea ce se construieste si, cel putin din acest motiv, a ramane indiferent nu reprezinta o solutie. Solutia este data de implicare, asumare si adeziune la valori si misiune.

Cum actionam?

  • Definirea unei misiuni unitare si concise a OTPDL.
    Formularea misiunii se face atat in baza a ceea ce ne dorim sa realizam, cat si urmand caracteristicile si specificul publicului caruia noi ne adresam, si anume tinerii. Astfel, vom tine cont de preferintele tinerilor, aprecieri si atitudini existente la nivelul comunitatilor, asteptari si oportunitati. Date fiind acestea, sarcina conducerii va fi aceea de decodificare a misiunii in obiective specifice, pentru ca aceasta sa nu se transforme intr-un ideal abstract sau sa ramana la stadiul de bune intentii.
    Operationalizarea misiunii va avea in vedere identificarea necesitatilor sau oportunitatilor (determinarea directiilor de actiune) pentru producerea unei schimbari de care suntem constienti cu totii ca avem nevoie in cadrul OTPDL. Este nevoie de un angajament total al membrilor fata de misiunea organizatiei, pentru a obtine rezultatele dorite, si stabilirea de prioritati printr-un plan de actiune, pentru a se putea face o alocare de resurse mult mai eficienta.
    De asemenea, vom statua valorile care ne reprezinta, cum ar fi: familia, importanta educatiei, egalitatea de sanse, grija fata de mediul inconjurator, etica deciziilor politice, competitivitate, etc.
  • Cresterea prestigiului OTPDL prin activitati de imagine cum ar fi: un nou site, o retea sociala mult mai dinamica si mai prietenoasa cu membrii si simpatizantii OTPDL, realizarea de materiale promotionale proprii, revista OTPDL, afilierea la organizatii europene partenere. O imagine buna a OTPDL are o influenta majora asupra reusitelor in campanii si diferitelor activitati desfasurate, in timp ce o imagine negativa afecteaza succesul organizatiei.
    Increderea este conditionata de modul in care suntem perceputi in societate, iar pentru a exista perceptii pertinente si clare la adresa organizatiei noastre trebuie sa avem o identitate complementara celei a PDL. Prin buna gestionare a imaginii OTPDL vom asigura functionarea normala a organizatiei, reproducerea ei in modalitati care faciliteaza integrarea in mediul social, evitarea disfunctionalitatilor de comunicare din interiorul organizatiei, precum si evitarea disfunctionalitatilor de comunicare intre organizatie si mediul extern.
    Prin tot ceea ce facem, organizatia noastra trebuie sa fie mai dinamica, mai atractiva, mai moderna si mai deschisa, in asa fel incat principala optiune politica a tinerilor valorosi sa fie partidul nostru.
  • Un portal de cunostinte - managementul cunostintelor - proiectarea unui portal care sa sustina obiectivele si cultura organizatiei. Acesta va fi organizat in jurul principalelor procese de munca din cadrul OTPDL, va sustine obiectivele si cultura organizatiei, va mentine cunostintele si va facilita comunicarea, colaborarea si reutilizarea cunostintelor, urmarirea componentei de viziune asupra OTPDL in strategia si viziunea organizatiei, inovare organizationala, planificare, previzionare, etc. Portalul trebuie sa sustina si sa mentina o organizatie creatoare de cunostinte, care promoveaza invatarea continua si duce la imbunatatirea proceselor de munca.
  • Paginile galbene ale membrilor OTPDL - stimuleaza networking-ul si ajuta membrii OTPDL in cautarea, localizarea si contactarea acelora care detin anumite cunostinte, abilitati, expertiza, functionand in baza informatiilor structurate despre specialistii si expertii din cadrul organizatiei noastre de tineret.

5. Afilierea la organizatiile internationale de tineret ale Dreptei

Unde suntem?

OTPDL este in curs de afiliere la YEPP ( Youth of European People's Party ). Statutul de membru YEPP va creste vizibilitatea externa a organizatiei noastre, va asigura imbunatatirea relatiilor cu organizatii omoloage ale partidelor populare europene si va imbunatati imaginea OTPDL in fata electoratului tanar din Romania.

Cooperarea la nivel international cu organizatii ale tinerilor ne poate ajuta in doua directii foarte importante:

  • Impunerea pe agenda europeana a unor teme importante pentru tinerii din Romania. Lansarea dezbaterilor la nivel european pe aceste teme si obtinerea adoptarii unor rezolutii si pozitii avantajoase, care vor fi folosite mai departe pentru influentarea legiferarii la nivel european si national.
  • Cresterea gradului de cultura politica a tinerilor democrat-liberali din Romania, ca urmare a experientei dobandite in urma schimburilor cu omologii nostri din Europa si din lume.

Cum actionam?

  • Finalizarea procedurii de aderare la YEPP si dobandirea statutului de membru cu drepturi depline.
  • Demararea procesului de afiliere la IYDU (International Youth Democratic Union) si DEMYC - Democratic Youth Community of Europe.
  • Initierea si dezvoltarea de parteneriate cu organizatii omoloage din regiunea Europei Centrale si de Est. Spre exemplu, OTPDL trebuie sa creasca nivelul de interactiune cu organizatiile de tineret ale partidelor partenere PDL din Republica Moldova.
  • Initierea unei retele a organizatiilor de tineret ale partidelor afiliate sau partenere PPE in Europa Centrala si de Est pentru a creste, astfel, rolul si influenta spatiului central si est european la nivelul decizional al YEPP.
  • Demararea activitatilor de lobby pentru promovarea unor candidati proprii la conducerea organizatiilor mentionate, odata realizata afilierea. Prin prezenta unor membrii OTPDL in aceste organizatii vom detine parghiile necesare pentru a putea influenta agenda politica europeana, ne vom putea sustine punctele de vedere la nivel european, vom avea un cuvant de spus la elaborarea unor politici de interes pentru tinerii din Europa si ne vom implica direct in promovarea acestora in cadrul institutiilor europene.
  • Valorificarea resurselor umane si materiale pe care le reprezinta organizatiile de tineret politice, precum YEPP, Internationala Populara de Tineret, EDS, DEMYC, care au o bogata experienta in ceea ce inseamna politica in interiorul Uniunii Europene, precum si organizatiile apolitice, care ne ajuta sa ne fundamentam politicile de tineret si care ne mentin intr-un permanent contact cu realitatea.
  • Valorificarea resurselor de care dispun structurile asociative cu care suntem inruditi identitar. Acestea, avand ca principala misiune sustinerea si promovarea valorilor ideologice in care noi credem si dispunand de o buna logistica si expertiza, pot fi buni parteneri pentru realizarea de actiuni comune la nivel european.
  • Stabilirea unei strategii de cooperare si a unor planuri de actiune comune cu organizatiile politice de tineret din Europa. Aceasta este o sansa pentru membrii OTPDL de a invata de la cei cu mai multa experienta la nivel international, de a accesa finantari externe pentru activitatile organizatiei din tara, de a stabili contacte cu oameni politici recunoscuti international si de a-si cladi o cariera la nivel european.

6. Formarea politica a tinerilor din PDL

Unde suntem?

OTPDL, ca pepiniera a partidului, a inceput dezvoltarea unui sistem de pregatire a resursei umane si de formare a tinerilor din organizatie. Astfel, la nivelul OTPDL functioneaza doua proiecte nationale, Scoala Nationala de Comunicare Politica si Scoala de Traineri, realizate in colaborare cu Institutul de Studii Populare, avand sprijinul fundatiilor germane Konrad Adenauer si Hanns Seidel. Primul proiect a avut ca scop formarea tinerilor in domeniul comunicarii politice, iar cel de-al doilea a creat, in premiera pentru un partid politic din Romania, o prima promotie de 18 traineri interni ai partidului.

OTPDL trebuie sa devina un spatiu de instruire si formare a valorilor care are capacitatea de a valorifica potentialul persoanei si, in acelasi timp, de a genera oportunitati pentru fiecare membru al sau.

Competenta si meritul trebuie statuate drept criterii de baza pentru accesul tinerilor atat la pozitiile din organizatia de tineret si din partid, cat si la functiile din administratia centrala si locala.

Cum actionam?

  • Elaborarea unei strategii de educatie politica pe termen mediu si lung care sa asigure formarea resursei umane a partidului prin diverse programe, care pot lua forma unor seminarii, dezbateri pe teme doctrinare, scoli politice, vizite de studiu in strainatate, etc.
  • Crearea unui program de formare politica axat pe cultivarea competentelor si formarea de profesionisti. Astfel, accesul membrilor organizatiei de tineret la pozitiile de conducere se va face pe baza unor criterii de merit si prin concurenta libera.
  • Fiecare tanar care urmeaza sa ocupe functii de conducere va trebui sa treaca printr-un astfel de program de formare politica.
  • Infiintarea, in cadrul OTPDL, a Scolii Nationale de Formare Politica care va cuprinde: Scoala Nationala de Comunicare Politica, Scoala de Formatori Politici, Scoala de Politici Publice Populare, Scoli regionale si Scoala de Comunicare Online.
  • Aceste scoli vor avea ca scop formarea politica a tinerilor din PDL in urmatoarele domenii: doctrine politice, doctrina populara, comunicare politica, comunicare organizationala, leadership, politici publice, accesarea fondurilor europene, comunicare online. Se vor desfasura atat la nivel national, cat si la nivel regional.
  • Scolile de formare politica vor genera, prin implicarea participantilor, platforme de dezbatere politica de dreapta ce vor atrage un numar cat mai mare de tineri neimplicati politic.
  • Pregatirea unor formatori interni in domeniul politic din randul tinerilor. Acestia vor avea misiunea de a pune in practica cunostintele si abilitatile dobandite prin initierea si derularea, impreuna cu organizatia din care fac parte, a unor proiecte locale, judetene si regionale. Fiecare absolvent va prezenta strategia sa de diseminare la nivel local si judetean si un calendar al activitatilor pentru fiecare zona.
  • Pe termen mediu si lung se va implementa si un sistem de e-learning, care va avea ca scop implicarea in formarea politica a tuturor membrilor OTPDL.
  • Utilizarea expertizei liderilor politici si a specialistilor din domeniu in cadrul activitatilor de instruire.
  • Stabilirea unor criterii clare si obiective de promovare interna, in cadrul organizatiei de tineret, si externa, in ierarhia partidului sau in pozitii administrative la nivel local, judetean, national sau european. Fiecare membru al OTPDL, in baza pregatirii pe care o are, dar si a aspiratiilor sale, trebuie sa ocupe o pozitie in organizatie care sa-i ofere sansele maxime pentru indeplinirea acestor aspiratii.
  • Introducerea unor proceduri clare si eficiente pentru evaluarea calitativa si cantitativa a activitatii membrilor. Rezultatele evaluarii vor fi unul dintre criteriile de promovare si vor oferi tinerilor garantia ca sustinerea lor in ierarhia partidului si a organizatiilor europene la care OTPDL este afliat se va face pe baza unei analize obiective, lipsite de echivoc si redundanta. Acest sistem va constitui un bun instrument pentru motivarea membrilor.
  • Diseminarea corecta, transparenta si eficienta a rezultatelor la nivel local si regional in toate structurile organizationale ale partidului. Aceasta se va face prin implementarea unui sistem de follow-up pentru toate actiunile de formare, care sa asigure valorificarea informatiei in plan teritorial.
  • Crearea premiselor necesare pentru o comunicare solida si permanenta cu alte formatiuni politice si organizatii de tineret de dreapta din Europa prin initierea de parteneriate cu think tank-urile Dreptei (conservatoare, crestin-democrate, neoliberale, libertariene, etc. ) si construirea sau, dupa caz, consolidarea relatiei cu organizatii ca Fundatia Konrad Adenauer, Fundatia Hanns Seidel, CADI - Eleutheria, Institutul de Studii Populare (ISP), CES Europe, Institutul Republican International (IRI).
  • Organizarea de sesiuni de dezbateri pe teme de interes politic si social ca exercitiu practic pentru dezvoltarea abilitatilor de retorica si discurs public si a tehnicilor de persuasiune.

7. Solutii ale OTPDL pentru probleme tinerilor

Unde suntem?

Prin natura sa, ca organizatie de tineret, OTPDL reprezinta interesele tinerilor. In ultimii ani, caracterul de organizatie de partid a primat in fata celui de organizatie de tineret. De aceea, e nevoie de o reafirmare a acestui caracter de organizatie de tineret, deci de o mai buna adresare si reprezentare a intereselor tinerilor.

In mod firesc insa, pentru a ajunge pe agenda guvernamentala, problemele tinerilor intra in competitie cu cele ale celorlalte categorii sociale. In acest context, apelarea la cele mai bune strategii de relatii publice este esentiala. Ca organizatie de tineret, OTPDL are avantajul accesului membrilor sai la multiplele cursuri si traininguri nationale si internationale in aceste domenii.

Pentru a putea concura cu celelalte probleme ale altor categorii sociale si a aduce interesele tinerilor pe agenda guvernamentala, este nevoie, in primul rand, de o buna cunoastere a problemelor tinerilor din Romania prin cercetari sociologice amanuntite.

Sondaje centrate pe problemele tinerilor din Romania releva faptul ca una din cele mai mari preocupari ale tinerilor este sa munceasca si sa isi construiasca o cariera (Sondaj CCSB, 2009). Prin urmare, problemele legate de educatie si de locurile de munca sunt primele ce trebuie abordate.

Din acelasi sondaj se desprinde faptul ca tinerii se asteapta ca locurile de munca si promovarea profesionala sa le fie asigurate de catre stat. Prin urmare, externalizeaza aceasta problema. Rolul OTPDL poate fi tocmai acela de a ii antrena intr-un efort comun de rezolvare a acestor probleme.

OTPDL poate interveni prin promovarea de politici in educatie care sa asigure tinerilor posibilitatea unei bune pregatiri profesionale si, in acelasi timp, prin politici care sa stimuleze cresterea ratei de ocupare a tinerilor in randul angajatorilor, dar si de sprijinire a antreprenoriatului.

Cum actionam?

  • Cercetari sociologice periodice pentru a identifica problemele tinerilor.
  • Grupuri de lucru pe diferite teme de interes pentru tineri, cu includerea tuturor organizatiilor care abordeaza subiectul respectiv. Concluziile si propunerile vor fi comunicate conducerii PDL si reprezentantilor in administratia centrala si locala.
  • Organizarea de dezbateri la nivelul organizatiilor locale, cu participarea reprezentantilor autoritatilor locale, pentru identificarea problemelor si preocuparilor tinerilor la nivel local.
  • Campanii de promovare a propunerilor OTPDL pentru solutionarea problemelor tinerilor.
  • Sustinerea impreuna cu parlamentarii si ministrii PDL a unor proiecte legislative care vizeaza solutionarea problemelor tinerilor.

Noul pachet de legi tineret - voluntariat - stagiatura

  • institutionalizarea programelor de voluntariat si de practica, ca parti componente ale sistemului educational.
  • dezvoltarea spiritului civic si dezvoltarea abilitatilor practice ale tinerilor, in vederea unei mai bune si mai rapide insertii a tinerilor absolventi in societate si pe piata muncii.
Prenume *  
Nume *  
Organizatie *